Eşti aici

Editura Praxis

  • Martyria 2/2016

    Martyria. Revistă de teologie și spiritualitate ortodoxă, periodic științific al Arhiepiscopiei Râmnicului, apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, propune cititorilor, în cel de-al doilea număr, o serie de studii de teologie și cultură care dau mărturie despre modul în care activitatea culturală, pastorală și ctitoricească a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a rodit în spiritualitatea și cultura română căreia, pe anumite paliere, i-a devenit reper, acestora alăturându-li-se articole de literatură, piese de teatru și poezii, traduceri inedite din scrierile Părinților, mărturii contemporane privitoare la modul de asumare a vieții creștine în societate. 

    5 Ianuarie 2017 / Revista Martyria
  • Revista Praxis, Anul I, nr.6, Noiembrie-Decembrie

    Revista Praxis, Anul I, nr.6, Noiembrie-Decembrie.

    4 Ianuarie 2017 / Revista Praxis
  • CD-ul Oana Sîrbu, „În drum spre școală”

    „În drum spre școală” este un album interpretat de Oana Sîrbu, orchestrația aparținând compozitorului Virgil Popescu.
    Versurile cântecelor au fost selectate din opera unor poeți români, dintre care sunt amintiți Tudor Marinescu, C. Popescu, Maria Sicoe, Daniela Ionescu, Radu Gyr, Traian Dorz.

    3 Ianuarie 2017 / CD / DVD
  • Revista Praxis, Anul I, nr.5, Septembrie-Octombrie

    Revista Praxis, Anul I, nr.5, Septembrie-Octombrie

     

    4 Noiembrie 2016 / Revista Praxis
  • Eugen Negrici, Antim Ivireanul - logos și personalitate

    Sărbătorirea Sfântului Antim Ivireanul a prilejuit reafirmarea activității sale tipografice dar și importanța scrierilor omiletice pentru teologia românească dar și pentru literatura română.

    La Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, a apărut o nouă ediție a lucrării domnului Eugen Negrici, Antim Ivireanul - logos și personalitate, editare coordonată de Pr. Dr. Ștefan Zară.

    Pentru a cumpăra acest volum puteți accesa și http://www.librariasophia.ro/carti-Antin-Ivireanul-Logos-%C5%9Fi-persona...

    8 Octombrie 2016 / Studia academica
  • Revista Praxis Nr. 4 - Coperta

    Revista Praxis - Anul I, nr. 4 - Iulie-August

    Al patrulea număr al Reviste Praxis prezintă în prim plan evenimentele duhovnicești prilejuite de cinstirea Maicii Domnului în mănăstirile care au așezat-o ocrotitoare, dar și cele prilejuite de cinstirea Sfinților Martiri Brâncoveni sau a Sfântului Ioan Botezătorul.

    7 Octombrie 2016 / Revista Praxis
  • Doamna Elina- soția voievodului Matei Basarab

    Primul chip feminin pe care îl prezintă colecția Doamnele Domnilor Români este cel al Doamnei Elina, care i-a stat alături voievodului Matei Basarab, ca împreună-lucrătoare, la opera de ctitorie a Țării Românești. Ea se înscrie în galeria personalităților feminine din secolul al XVII-lea, care și-au arătat dragostea jertfelnică pentru neam și țară, contribuind la dezvoltarea culturii românești.

    23 Septembrie 2016 / Restitutio
  • Viața Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

    Volumul care deschide colecția Vitae Sanctorum Breves, intitulat Viața Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, prezintă viața Schimonahului Antonie, acel sfânt românesc al veacului al XVII –lea, cum l-a numit Nicolae Iorga. 

    23 Septembrie 2016 / Vita Sanctorum
  • Revista Praxis Nr. 3 - Coperta

    Revista Praxis - Anul I, nr. 3 - Mai-Iunie

    Numărul 3 al Revistei Praxis cuprinde prezentarea evenimentelor prilejuite de sărbătorirea hramului Catedralei Arhiepiscopale, Simpozionul Național Rânduieli ale viețuirii monahale în ctitoriile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Concertul de muzică bizantină susținută de Arhim.

    23 Septembrie 2016 / Revista Praxis
  • Rânduieli ale vieţuirii monahale în ctitoriile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

    Volumul al cincilea din Colecția Studia Academica este dedicat Simpozionului naţional Rânduieli ale vieţuirii monahale în ctitoriile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, organziat de către Arhiepiscopia Râmnicului la Centrul Eparhial, în data de 13 mai 2016, simpozion închinat vieții și activității culturale și duhovnicești a ocrotitorului Arhiepiscopiei Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

    20 Septembrie 2016 / Studia academica

Pagini